Ediție aniversară pentru Kia Sportage. Îndrăgitul SUV primește accente negre și interior verde

Autor: Ionuț Vîlciu 20 iul. 2023 Știri auto

Kia lansează o versiunea aniversară pentru SUV-ul compact Sportage. Mașina primește accente negre la exterior și interior negru.

Kia a lansat o versiunea specială destinată SUV-ului Sportage. Intitulată 30th Anniversary Edition, ediția specială marchează 30 de ani de la debutul SUV-ului Sportage și aduce câteva elemente de design exterior speciale, dar și un interior verde.

Prima Kia Sportage a debutat în 1993 și, pentru a marca împlinirea a 3 decenii de către SUV-ul coreean, producătorul aduce o ediție specială, care să marcheze această bornă.

Potrivit Motor1, Noua versiune a lui Sportage aduce accente negre lucioase în zona grilei frontale, pe oglinzile laterale, pe șinele de pe plafon, dar și pe barele de protecție și pe bandourile de pe uși. Inclusiv jantele, ce pot fi configurate cu diametrul de 18 sau 19 inch, au primit acest finisaj.

Kia Sportage 30th Anniversary Edition primește un interior de culoare verde

Kia Sportage 30th Anniversay Edition primește, pe lângă modificările exterioare, și o tapițerie de culoare verde. Clienții care vor cumpăra o astfel de mașină vor avea la dispoziție doar tapițeria din piele de culoare verde închis, care acoperă atât scaunele, cât și fețele ușilor.

Pentru o mai bună izolare fonică, mașinile vor primi și geamuri laterale dublu laminate. De asemenea, mașinile vor fi echipate și cu airbag-uri laterale pentru ocupanții locurilor din spate.

Din punct de vedere tehnic, ediția aniversară pentru SUV-ul coreean nu aduce modificări motorului sau suspensiei, fiind vorba doar de modificări de ordin estetic.

Deocamdată, Kia nu a anunțat prețurile pentru noua ediție a SUV-ului, dar modelul este destinat, pentru moment, pieței din Coreea de Sud.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Kia


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide